Entries tagged with “tandrete matinala”.


E nc? diminea?? pentru mine, ?i-mi ?in cu greu capul drept. Totu?i, doi saci mari cu emo?ii bine ascunse pn? acum mi se vars? n poal?, ?i timpul se dilat? trecndu-mi pe la tmple, cum o f?cea odat?…ba se opre?te, ba o ia prea repede nainte. Acum sunt copil, acum sunt b?trn, sunt tot ?i n acela?i timp nimic, pu?in? amintire ?i pu?in? uitare. Na c? m-am murd?rit tot de sentimente. Or ie?i la sp?lat?

Doru St?nculescu ?i flautul mai mult dect fermecat al lui Sorin Minghiat.

Era cald, infernal de cald. Sim?ea cum c?ma?a
aproape i se topea, lipindu-i-se de piele. Nu mai suporta soarele acela sc?lmb,
rnjind cu to?i din?ii.

- Pizda m?-sii.

- Da b?, i r?spunse cel?lalt de la mas?.

Plimb? berea n gur?, sim?ind am?reala aia att
de pl?cut?, acidul ei care i gdila cerul gurii.

- Mai lu?m una?
- Mai lu?m, ce m?-sa.

Cu halbele pline din nou, st?teau n soarele n?ucitor,
moi amndoi, transpira?i, mutndu-?i greutatea de pe un cot pe altul. Oamenii
veneau la teras? n valuri, se a?ezau unii, al?ii se ridicau ?i plecau. Ei p?reau
c? sunt acolo de-o ve?nicie, c? fac parte din decor. Erau tineri amndoi, nu p?reau  sa aib? mai mult de 25 de ani. Ridicau din cnd
n cnd halba groas?, tot timpul murdar? de spum? pe margine, o ciocneau discret,
murmurnd un "noroc" abia auzit.

- Dac? era s? avem noroc, la ct? bere am b?ut,
eram milionari pn? acum, b?!

- Pizda m?-sii. Concluzion? al doilea. Eu am
destul. Am acoperi? deasupra capului. Foamea nu mai ?tiu ce nseamn?. ?i acolo
undeva m? a?teapt? ea, ?tiu asta.

- Mare noroc, atunci.

Dup?-amiaza era pe terminate, ?i soarele ?i
domolea focul. Aducea cu sine r?corea aceea a serii, att de pl?cut?. Cei doi
se nvioraser? brusc, ?i ?i ridicar? capetele sprijinite n palme.

- Mai lu?m una?

- Mai lu?m, c? n-o fi foc.

Golir? cele din urm? halbe pe ner?suflate, nct
urmele de spum? le r?maser? n musta??.

- Cald r?u a fost azi.

- Cald.

?i leg? baticul negru, c?zut pe mas? la gt, ?i
cel blond se ridic? anevoie. Trnti rucsacul n spate, schi?? un salut scurt, ?i
pa?ii l c?l?uzeau acum c?tre gar?. Mintea lui devora kilometru cu kilometru,
ar fi mers pe jos pn? la ea.

n gara ponosit?, diminea?a alerga vesel?, mngind
pere?ii scoroji?i, parcul. O strnse n bra?e, ?i p?rea c? o va sf?ia n mbr??i?area
lui. Ea ncerca s? articuleze ceva, dar el i puse degetul pe buze, ?i s?rutnd-o
i spuse "Azi f?r? cuvinte, draga mea. Azi numai noi ?i-o lume ntreag? la
picioarele noastre. Nu ne trebuie vorbe". Ceata se risipea, doi oameni p??eau
agale acum c?tre cine-stie-unde. ?i pe urmele pa?ilor lor nflorea asfaltul, cu
milioane de petale catifelate. Se ?ineau de mn?, strns, ?i ncheieturile li
se albiser?. "Nu o s? ?i mai dau drumul niciodat?, promit".
* Dolly si Kenny m-au adus azi la tine.

 

Era cald, infernal de cald. Sim?ea cum c?ma?a
aproape i se topea, lipindu-i-se de piele. Nu mai suporta soarele acela sc?lmb,
rnjind cu to?i din?ii.

- Pizda m?-sii.

- Da b?, i r?spunse cel?lalt de la mas?.

Plimb? berea n gur?, sim?ind am?reala aia att
de pl?cut?, acidul ei care i gdila cerul gurii.

- Mai lu?m una?
- Mai lu?m, ce m?-sa.

Cu halbele pline din nou, st?teau n soarele n?ucitor,
moi amndoi, transpira?i, mutndu-?i greutatea de pe un cot pe altul. Oamenii
veneau la teras? n valuri, se a?ezau unii, al?ii se ridicau ?i plecau. Ei p?reau
c? sunt acolo de-o ve?nicie, c? fac parte din decor. Erau tineri amndoi, nu p?reau  sa aib? mai mult de 25 de ani. Ridicau din cnd
n cnd halba groas?, tot timpul murdar? de spum? pe margine, o ciocneau discret,
murmurnd un "noroc" abia auzit.

- Dac? era s? avem noroc, la ct? bere am b?ut,
eram milionari pn? acum, b?!

- Pizda m?-sii. Concluzion? al doilea. Eu am
destul. Am acoperi? deasupra capului. Foamea nu mai ?tiu ce nseamn?. ?i acolo
undeva m? a?teapt? ea, ?tiu asta.

- Mare noroc, atunci.

Dup?-amiaza era pe terminate, ?i soarele ?i
domolea focul. Aducea cu sine r?corea aceea a serii, att de pl?cut?. Cei doi
se nvioraser? brusc, ?i ?i ridicar? capetele sprijinite n palme.

- Mai lu?m una?

- Mai lu?m, c? n-o fi foc.

Golir? cele din urm? halbe pe ner?suflate, nct
urmele de spum? le r?maser? n musta??.

- Cald r?u a fost azi.

- Cald.

?i leg? baticul negru, c?zut pe mas? la gt, ?i
cel blond se ridic? anevoie. Trnti rucsacul n spate, schi?? un salut scurt, ?i
pa?ii l c?l?uzeau acum c?tre gar?. Mintea lui devora kilometru cu kilometru,
ar fi mers pe jos pn? la ea.

n gara ponosit?, diminea?a alerga vesel?, mngind
pere?ii scoroji?i, parcul. O strnse n bra?e, ?i p?rea c? o va sf?ia n mbr??i?area
lui. Ea ncerca s? articuleze ceva, dar el i puse degetul pe buze, ?i s?rutnd-o
i spuse "Azi f?r? cuvinte, draga mea. Azi numai noi ?i-o lume ntreag? la
picioarele noastre. Nu ne trebuie vorbe". Ceata se risipea, doi oameni p??eau
agale acum c?tre cine-stie-unde. ?i pe urmele pa?ilor lor nflorea asfaltul, cu
milioane de petale catifelate. Se ?ineau de mn?, strns, ?i ncheieturile li
se albiser?. "Nu o s? ?i mai dau drumul niciodat?, promit".
* Dolly si Kenny m-au adus azi la tine.

 

Sunt zilele din viata mea cand imi dau raportul. Au trecut anii pe nesimtite, cu bune, cu rele, au trecut anii fara sa imi dau prea bine seama. Si am ajuns acum sa imi fac bilantul. In stanga rele, in dreapta bune. Numai ca partea stanga ramane , surprinzator goala. Iau evenimentele, le intorc pe toate fetele…nimic din ce s-a intamplat nu a fost rau, pentru ca deznodamantul se gasea undeva mai incolo. Am plans si m-am zbatut, doar ca sa rad cu pofta si mai mare. Am vrut sa mor intr-un fel sau altul, doar ca sa-mi dau seama cat de mult imi place sa traiesc. Acum insa, ma vad pe mine in fata unei rascruci-un drum in stanga, unul in dreapta. Si vad ca cel mai bine e sa transform banala intersectie in sens giratoriu. Nu trebuie sa mergi mai departe, te poti invarti cat vrei, si ai prioritate in interior. E tare fain sentimentul sa stii ca oricand poti parasi cercul acela nebunesc, sa ies pe una din stradutele adiacente. Am un viitor stralucit care ma asteapta, si totul depinde de mine. Suna oarecum a fimlulet motivational, dar asta este adevarul curat, nimic din ce ti se intampla nu depinde de altcineva decat de tine, si daca pantofii ti-au facut bataturi , trebuie doar sa strangi putin din dinti si sa mergi mai departe. Am multe lucruri pe care nu credeam sa le ating vreodata, am diminetile mele in care ma trezesc cu un zambet doar pentru ca o visez pe ea, am vise care stu ca sunt doar la un pas departare, catre care ma indrept fara teama. Mai presus de toate, cred ca am dobandit ceea ce se cheama responsabilitate. Puterea de a sta sambata seara in casa doar pentru ca am un examen a doua zi, bunaoara, sau constientizarea faptului ca nu sunt singur, si tot ce fac se poate rasfrange si asupra altcuiva. Grija fata de Celalalt, in definitiv, si indrazneala de a respinge lucrurile daunatoare altadata. A venit ziua intermediara cand copilul se trezeste, se uita in oglinda, dandu-si suvita aia rebela de pe fata, si vede ca a devenit copilul-barbat, omul unui prezent stralucit. Omul-de-tinichea capata un suflet, si merge pe cararea de caramizi galbene catre ce va fi. De fapt nu-l capata, il avea acolo, numai ca nu stia. 
E ziua multumirilor, in care tin un Oscar in mana si ma balbai rostind un discurs despre persoane importante in viata mea. Parinti? Ei stiu prea bine ca si daca nu o aratam tot timpul, noi, copiii lor, le suntem recunoscatori, si nu mai e nevoie sa o spunem Prieteni? Putini, rabdatori. Lor da, multumiri.  Ei? Pana la Luna si inapoi, imi reda cu fiecare zi in care o simt langa mine curajul de a sta drept, de a privi alti oameni in ochi, de a-i sfida oarecum cu fericirea mea. Vreau sa povestesc despre regia filmului, dar reflectoarele alea ma fac sa uit tot. Nici nu cred ca am stiut vreodata cum s-a intamplat filmul, e de ajuns ca exista. Si ruleaza cu casa inchisa parca de o vesnicie. Cu un scenariu scris la doua maini. Azi, viitorul sta la o bere cu mine si-l strang in brate. Roz pal sa fie casa. Dar sa o umplem de fetite bucalate.
Din tara-n care ciobanii se tem de zoofilul satului ,care le cotarceste oile,  mai tare decat de lupu’ cel rau, unde ridicam anormalul la rangul de normal, ca apoi sa ne miram de ce suntem stigmatizati, unde ne certam pentru ultima bucatica de pamant, intre frati,unde ne omoram mamele cu toporul si apoi ne purtam ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. unde ne apropiem de bancurile macabre cu repeziciune atunci cand ne tinem bunicii morti in geam, asteptand sa vina postasul cu pensia.
Din tara asta, mai adun si lucruri bune si frumoase. Cum ar fi ziua de marti intr-o oarecare carciuma, in care vine omul cu chitara. Am mai scris despre asta frecvent, dar de fiecare data seara de folk ma da peste cap altfel. Regasesc sensuri noi in versurile cantecelor, descopar acorduri fne ce scapasera auzului meu, dezgrop alte si alte amintiri. Insa aseara s-a facut ca muzica nu a adus cu ea trecutul. Ci doar viitorul. "Se apropie viitorul, se aude, se vede…". Sufletul fara chei se descuia de unul singur, iubirea si blestemul mergeau impreuna, anulandu-se ca doi minusi, valurile plangeau pe glezne inca nevazute, neatinse, pe nisipuri necalcate inca de perechi de pasi.
M-a cuprins dorinta naprasnica de bine, si vedeam ca prin periscop ce va fi peste vreme. Am simtit linistea depunandu-se ca o urma de praf peste miile de carti inca nescrise, al caror continut nu-l voi scoate vreodata la lumina. Am file albe, am si timp, voi stoarce din mine asadar cerneluri si voi completa o noua enciclopedie intr-un singur capitol imens, numita "Enciclopedia vietii ce va fi"."am uitat de mult cum arati"…dar poate nici nu mai vreau sa tin minte, poate mi-e dat sa ratacesc prin parcuri numai singur, poate aleile alea sunt prea inguste pentru un "noi".
Vreau sa simt marea de azi, nu marea de ieri spunandu-mi "noapte buna" cu doua valuri mici, cand adorm pe malul ei ud.
 

Rascoleam blogurile. Raluca, frumos. Mi-am permis sa reproduc tot postul, era pacat sa tai ceva din el.M-a lasat cu un zambet tampit pe buze. Fetelor, deci se poate.
"Ce am fi noi fetele/femeile fara voi baietii/barbatii?
Cine ne da noua mai multa valoare daca nu voi?
Catre
cine se indreapta cele mai frumoase ganduri ale noastre, mare parte din
gesturile de afectiune , alintarile, grijile, daca nu catre voi?
Pentru voi zambim chiar si atunci cand ne este greu, pentru voi facem mici compromisuri …
(si)
Pentru voi vrem sa ne facem mai frumoase in incercarea de a va insenina
zilele si a va aduce un mic suras pe buze…ne machiem, ne aranjam
parul si ne imbracam m?i-m?i pentru ca sa ne simtim noi bine…dar pe
cine pacalim…acolo deep inside e si dorinta de a fi pe placul vostru,
nu numai sa ne simtim noi mai pretty…vrem sa va atragem
privirile…vrem sa ne doriti…vrem sa ne remarcati pe noi si doar pe
noi…din toate cele care graviteaza in jurul vostru…
Pentru voi o
luam de la capat in fiecare zi…pentru ca voi ne dati noua sens…doar
in raport cu voi putem simti ca suntem femei. Doar in raport cu voi
invatam ce e sensibilitatea, afectiunea, dragostea, dorul, "imi
lipsesti"-ul…

Voua baietilor/barbatilor va spun, cu o mica intarziere "La Multi Ani"!

Va
multumesc pentru ca existati! chiar daca uneori sunteti enigme pentru
noi…si noi enigme pentru voi…dar daca nu ati fi…adevarul e ca
ne-am cam plictisi…tot tumultul interior…toate motorasele
mintii…toate ganganiile sufletului sunt puse in miscare de existenta
voastra…"

 

 

Constanta este vie, Constanta respira, Constanta exista. Cel putin pe harta folkului bun. Aseara, in clubul Phoenix, dupa multa, foarte multa vreme pierduta in ceata, muzica m-a infiorat. Am cantat, am lacrimat , mi-am adus aminte, apoi iar am ras, am simtit adanc ceva miscandu-se, zbatandu-se sa iasa la suprafata. Omul bun care zace in mine, ori naiba stie ce. 
Walter Ghicolescu. Un nume,un om, un profesor de matematica in care arde folkul. Si care m-a transpus in alta lume, lumea pe care mi-o doream de mult. Atmosfera incarcata de fum, cu oameni cuminti si reticenti, apoi furtunosi, mi-a amintit de Cenaclul Flacara . Walter si-a lansat albumul. "Franturi de suflet". Ne-a oferit mai mult de atat. Ne-a oferit bucati mari. Incepand cu omagiul adus predecesorilor, Dan Andrei Aldea cu al lui Om bun, sau Vali Sterian si haiducii, a prefigurat seara in care timpul avea sa se dilate. Involuntar, am ras in mine pana la lacrimi. Pentru ca Dinu Olarasu isi mentine renumele de persoana omniprezenta dobandit la Folk you 2008. Prin muzica lui desigur, interpretata cu o caldura nebanuita de Walter. " Doar, ploaia asta nebuna, a spus ca vine si nu mai vine""Suna-ma noaptea, dar pe la trei…".Mi se latise deja zambetul pe chip.
            
                             Walter Ghicolescu
A urmat deja binecunoscutul Costel Botezatu, in chip de intermezzo. Si Costel a surprins. "Ia ma taci in mo****  ma-tii" cunoscuta drept Cantec pentru neveste a fost o lovitura de teatru necenzurata. Se poate.
Prezenta surprinzatoare a serii, un om care merita sa ajunga departe, vocea care m-a strapuns in atrii, ventricule, suflet, in toate organele simtirii, Gigi Dumitrele. Cu al lui double six.Marturisind sincer ca ii era un dor nebun de scena. Asta s-a vazut, si a reusit sa empatizeze cu publicul.
 
 
 
 Gigi Dumitrele
 
    Tacere, liniste chiar, Mariana Butnaru la fel de dulce ca de obicei. Si Walter din nou ,recitand "Usa" lui Paunescu, interpretand "Telefon peste moarte a aceluiasi Paunescu", si piese pline de soare de pe albumul sau. Amintind in treacat de Marin Sorescu. Si din nou am vibrat la unison cu corzile chitarei pe poezia lui Nichita.

show_fb34ba75fc572b(448, 46);

Walter Ghicolescu – Nu-mi spune

Costel in mare forma,, potpuriu din Phoenix. Bis la scena deschisa, cu "Femeia pretioasa". Aproape ca puteai auzi clavirul ei la care canta.
Moment de glorie absoluta, finalul apoteotic, Gigi Dumitrele reusind sa imi smulga o lacrima. Clubul ramasese surprinzator de  plin pentru ora 1, si parca nimanui nu ii venea sa se ridice si sa plece. umbra lui Dinu Olarasu staruia inca, vocea lui Paunescu recita undeva pe fundal, Nichita se plimba de la o masa la alta cu un pahar de vodka….Domnul Gigi Capatana, realizatorul de programe d ela Radio Neptun ne-a picurat in strop de magie in inimi. Si am reusit sa ii smulgem promisiunea ca serile acestea se vor intampla mai des. Foarte de. "Iubita mea, azi ninge prima oara…"
ascultasem aseara. Dimineata, cu sufletul la fel de cald, am vazut pe geam zapada ningand ca o aducere aminte.

show_dec9a1a8b4b2e8(448, 46);

Walter Ghicolescu-Taina Zapezii

Noaptea a ramas peste noapte
la mine
Si am fumat, am vorbit
pana ce noaptea a adormit
 
Frigul a inghetat la mine acasa
in seara ce a venit
O mana ii atarna inert
Langa cana cu vin fiert .
 
Ea a ramas peste noapte
la mine-n gand
Si acea noaptea  fost
mai lunga ca oricand.
 
Era inca dimineata. O dimineata linistita in care ea isi sorbea cu privirea in gol cafeaua in bucatarie. Privea aburii care se inaltau spre tavan, si regasea in ei forme din cele mai familiare.
Linistea ii fu intrerupta de o bufnitura surda, auzindu-se din camera ei. Nu o baga in seama, dar aceasta se repeta. Ridicandu-se de pe scaun, usa camerei se deschise cu un scartait usor, si in prag aparu fetita cu parul negru, strans in doua codite ce ii incadrau ovalul perfect al fetei.
Ochii ii erau inlacrimati, buzele albite de la muscaturi , si privirea indreptata spre pamant.pasi cu piciorusele mici si fine pe gresia rece. Isi tinea mainile la spate, ca si cum ar avea ceva de ascuns. Femeia se apleca usor catre micuta, si o intreba cu teama:
-Ce ai patit, Mara?
-Vreau …vreau mai multe pastile si pansamente, mami! Spuse cu vocea tremuranda.
Speriata, indrepta incheietura mainii spre fruntea fetitei. "Nu are febra" gandi. "Poate o doare ceva."
-Ce te doare, mami? intreba cu blandete.
-Nimic mami. Nu pe mine ma doare. Si izbucni in plans, lacrimile siroindu-i pe obrajii albi si bucalati.
Apoi deschise mainile, si cu un gest larg, ingrijorata, cu voce grava,le indrepta spre mama ei.
-Ursul mami, ursul e …e…bol…bolnav rau, rosti printre sughituri.
Zambind usurata, ea lua din mana copilei ursul invelit ca o mumie in bandaje de tifon si vata , il privi, si foarte serios o intreba:
-Ce il doare pe Domnul ursulet ?
-Si-a…si-a rupt codita azi noapte. Il doare si sufletul, mami, mi-a zis mie. Si e alergic la crizanteme .
Cu duiosie, desfacu pansamenetele in care era invelit ursuletul, ii stranse cu unul din acestea coada care se mai tinea intr-o ata, scoase o presupusa pastila din punga si i-o administra.
-Gata mami, ursuletul o sa se faca bine acum. Dar are nevoie de odihna. Du-l in pat sa faca nani.
Chipul Marei se lumina brusc, si ii sari mamei in brate, incolacindu-si mainile mici si fine in jurul gatului ei, cu ursul oblojit intre cele doua.
-Te iubesc, mami. esti cel mai bun si frumos doctor din lume.
-Si eu te iubesc, puiul meu. Dar acum….si isi intrerupse cuvintele. Fetita adormise aproape instantaneu. Si ursuletul parea sa se simta din ce in ce mai bine.

* povestire cu iz de realitate.

Da, ti-am dat inima mea tie, lui Euxiniu cel mic. Cel care erai vesel, te bucurai cand simteai miros de sorici si carnati in casa. Si cotrobaiai prin sifoniere sperand ca vei gasi locul unde Mos craciun a ascuns darurile in Ajun. Te vad aievea, erai mic, blond, cu parul mare, cu zulufii atarnand peste ochii tai albastri si limpezi. Te dadeai jos din pat, imbracat in pijamalele tale cu ursuleti mici, cascai, cu ochisorii pe jumatate inchisi, si cu picioarele goale calcai infrigurat spre bradul impodobit, sub care zaceau cutiile cu cadouri. Iti amintesti, copile, ais arit in sus de bucurie cand ai gasit in acel an sub brad trenuletul electric cu locomotiva rosie. Il vazusei in magazin, si i-ai scris lui Mos Craciun o scrisoare, cu mana nesigura. Se pare ca  a primit-o si ti-a ascultat dorinta.
Te imbracai, si in timp ce te jucai, desfaceai portocalele cu mare greutate. Odata ai primit de la doamna aceea care te iubea atat de mult, pentru ca nu putuse sa aiba copii, impreuna cu portocalele alea mari si frumoase cu coaja groasa, un cutitas mic de plastic "special peentru portocale". Ai incercat sa desfaci una, si tot sucul ei ti-a sarit pe pulovar.Iti placea copile, sa privesti instalatia aceea de brad cu cupele ei mari si multicolore, in care se zbenguiau beculetel, si seara atarnai de ramurile mai groase ale bradului artificii, care ardeau pentru scurt timp, insa stelutele lor staruiau multa vreme pe retina ta. Peste tot in jurul tau mirosea a cozonac, si numai in sosetute urcai pe scara blocului pana la vecina de la 2, sa o intrebi nevionvat "tie ce ti-a adus Mos Craciun, Tutu?. La tine copile nu a venit niciodata Mos Gerila , si lumina sarbatorii nu era umbrita de nimic. Si ca intr-o oglinda putin sparta, te vezi atunci, si te vezi si cu anii trecand. Bradul a inceput sa fie mai mic, globurile frumoase din sticla, artistic decorate, au devenit de plastic, ai gasit curand cadourile cumparate de parinti, si ai inteles ca Mos Craciun nu exista, lumina din ochi ti s-a stins, ai devenit rece ca iarna. 
De Craciun nu mai ninge aproape niciodata, si stai privind copiii generatiei asteia programate, cum inca se mai bucura de lucruri mici.

show_624f49b4ead875(448, 46);

Monica Anghel & ioan gyuri pascu – In noaptea de Craciun

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X