Tereasa aia avea bere destulă, o puseseră
la rece pentru noi doar, ai văzut, cum a venit
ospătarul grijuliu, şoptind conspirativ ” mai am două , le
pun de-o parte” E o mascaradă, mersul aşa , din cârciumă
în cârciumă, şi expresia de pe feţele noastre atunci când
vedem că sunt închise la unu noaptea. E drept, e abia marţi
dar ei nu au habar că ceasurile rele se spală numai cu Silva
neapărat neagră. Bulevardul Tomis ar trebui interzis
ori mă car îngrădit, asemenea adunare de sâni
înşiraţi profesionist pe ferestrele maşinilor nu
mi-a mai fost dat să văd, fel de fel de curve, expuse
în galantare cu cai putere , e o altă mascaradă, a lor
de data asta , noi doar privim detaşaţi spectacolul,
îmi povesteşti despre cum unii chiar au plătit
să frământe în palme pungi vârâte sub pielea unor sâni
prea mici, mi-aminteşti de Vera şi Xenia, frumoase femei
dar drumul nostru este cu un singur sens , tot înainte
mai avem puţin şi scăpăm ce circul lor drăcesc, întindem
pasul, mersul ni se preface într-un mers negru , de
suburbie , automatul de unde ţi-ai luat cafeaua
era la fel ca viaţa noastră de atunci, prea multe
alegeri, prea multe sortimente, niciunul îndeajuns
de satisfăcătător, ne uitam către statuia lui Ovidiu -
nu ştiu dacă apucasem să îţi spun, dar mi-a devenit drag
stă el aşa ca fraierul acolo de mai bine de o sută de ani
şi nu spune nimic, l-au mutat ca pe un pensionar
paralizat , când înspre mare, când înspre primărie-
şi ne înnegream mersul, sacadat, te cauţi febril de chei
niciodată nu sunt acolo când ai nevoie, se inundă
camera de lumină, Vio a adormit cu televizorul aprins
ştim bine că îl deranjăm, totuşi la voi acolo miroase
încă a litere împrăştiate, le adunăm, dă-i dracu pe restu
nu mai este timp să fim altruişti, uite-te cât
de târziu s-a făcut , e bine că am găsit în frigider
încă o bere rece, ştii ce? M-am trezit dimineaţa cu
una din duduile alea fardate strident, rătăcită
la mine-n buzunare, eu cred că şi tu luasei una, numai
pentru tine, una cu sânii mari, dar nu vrei să-mi spui
o ţii închisă în şifonier, iese de acolo numai dimineaţa
în patru labe , să-ţi aducă ziarul, papucii şi să fac ă
o cafea mai bună ca aia de la automat, tare şi cu zahăr
exact atât cât trebuie. După care se întoarce la locul ei
între tricouri şi blugi aruncaţi de-a valma. Eu aşa
am făcut cu a mea. Nici acum nu pot să o gonesc.
Stă acolo şi tace, aşteaptă să-i fac un semn. Ne
năpădeşte somnul spre dimineaţa , am putea adormi
şi acolo, unii peste alţii, lui Vio nu i-ar păsa, şi-aşa
toţi ne înghesuim în aceiaşi viaţă, deşi e limpede că
nu avem toţi loc . Ne izbeşte briza , băi, Dane, e 5 şi
ceva , măcar pe drum spre cas ă o să ne răsară
pe spinările noastre înconvoiate câte un soare mic.

 

Lui Dan Mihuţ, ştie de ce.