Îi vezi la colţul străzii, cum stau cu pălăriile soioase

întinse a pomană, ai dracu, sunt o reţea întreagă

de milogi, hulpavi, întind mâinile făcute din crengi

unele mai strâmbe ca altele, strigă în fiecare dimineaţă

după mine, lipsiţi de orice respect, înfometaţi

dă-ne bă şi nouă din amintirile alea frumoase ale tale

cu care faci paradă, le ţii prin toate buzunarele ca

un grangur, au 793 de zile , şi tu tot le fereşti de

lumina zilei- nu primiţi nimic mă, sunt toate crude

de parcă acum ar fi răsărit din pământ, le aşez

lângă ibricul de cafea, stau cuminţi acolo, şi nu cer

mâncare, s-au prăfuit puţin , e drept, de la drumul

prea lung de aici până acolo, dăm cu Pronto special

pentru secunde speciale , cea mai recentă inovaţie de

la Johnson’s, şi strălucesc din nou, mai am loc pentru

câteva, am lăsat un loc liber în pat, şi-mi pare că

nimic nu se mai potriveşte acolo, s-a stricat toată

daravera. Anatolie, bei spirt ca un înecat, nu-ţi

face bine la lotcă, şi Moş Platon făcea tot ca tine

ai văzut cum vorbea singur la nouăj’ de ani ai lui

râdeau toţi din Mila 23 de el, uite, moşul nebun

dă la baltă cu năvoadele sparte, văzuse vreunul

dincolo de cămaşa moşului, cum avea o gaură

de când plecase dintre ei baba? Împart cu tine ,

mă Anatolie, tot ce am, tu eşti băiat liniştit,

îţi rup din zâmbetele mele de lângă ibric, numai

să nu te mai văd cu sticla aia albastră de Mona, nu e

sora răniţilor, nu ţi-a plăcut nici ţie niciodată de

boschetarii gălăgioşi, îmi spuneai chiar, uite nene

cum fac ochii ăia mari, de zici că ar vrea să-i arunce după

tine, că te preumbli matale cu sufletul peste geaca de blugi

şi mă Anatolie, al naibii de bine e să stau aşa, nu-mi

mucegăieşte, şi e meteosensibil, ştiu cu un ceas înainte

când e vremea să plouă, să fac dragoste, ba chiar

o să ştiu cu un ceas înainte şi când e vremea să mor.