Ehe, cum îşi

mai răsfira ea prin somn

părul bolnav de întuneric

mult, de întuneric des

umblam cu mănuşi

ca un domn

să nu-i stric noaptea de porţelan

de pe chip

îmi dădeau gândurile ghes

să o ţin adormită un an

şi alte asemenea prostii

vezi tu, eram copii,

dar parcă undeva

acolo-n seara împricinată

cu ea odată

a adormit vremea toată

şi-mi doarme şi ceasul

şi limba în gură

în jur mi-e miros

de coniac , de băutură

de vorbe de prisos

şi parcă m-apucă

aşa, câteodată, din nou

dor de ducă.