Articol publicat in: Personal


O bucată de cer, una cenuşie, întunecată, cu câteva
stele pictate naiv pe un colţ, probabil constelaţii
pe care Dumnezeu, scris cu D mare, sau altcineva
le imaginase , plăsmuite din nimic la început,
de care nimeni nu a auzit până acum, poate doar
Hawkings ori alt presupus geniu, mi-a căzut
azinoapte pe picior, în timp ce mergeam pe trotuar ,
păşind cu pieptul bombat, şi privind înainte, demn,
la bordel . Am zis, vezi-Doamne, ăsta-i un semn
că nu trebuie să mai mergem la curve, altfel
o să şchiopătăm surd, de ambele picioare
nefâcând nimic altceva. O să stăm şchiopi, murdari
de ceruri întunecate pe laba strivită, minunându-ne
de cât de greu atârnă un cer rupt, şi cum pe trotuare
îmbogăţim noi, plimbându-ne noaptea ca proştii
furnizorii de proteze , orteze cârje şi bastoane
frumos lăcuite, să se oglindească în ele
ca sfinţii rânjind strâmb din fel de fel de icoane
mersul nostru sacadat, mersul de mirosit jartele.