Articol publicat in: Personal


Anatolie, e dimineaţă, netezeşte-ţi
ridurile, şi zâmbeşte, lumina
te-a inundat ca atunci când erai copil
mai ştii? ajungea Dunărea până în prag
lipăiai cu picioarele goale în apă
bucuros, bunică-tu Platon
îşi smulgea părul albit înainte de vreme
pereţii casei voastre, sinilii, se înnegreau
ca de boală. Ce ştiai tu, lumina
de-atunci, lumina de-acum, era toată a ta.
Nu e o dimineaţă ca oricare alta
pe marginea patului ţi-a crescut
un pâlc de zambile – vezi, Anatolie
şi tu nu ştiai de ce îţi miroseau visele
de-azi noapte a grădini întinse.