Articol publicat in: Stiinta


Un miros greu, de diluant ?i vopsea , ca într-un service ilegal de cartier, m? izbe?te de cum scot capul afar?. Mi-e ?i fric? s? aprind ?igara de diminea??, poate sar dracu-n aer.
Cu aerul s?u impasibil, nea nelu ?ine în mân? un pensuloi cât toate zilele, pe care îl înmoaie în cutia de, a?a cum corect am presupus, vopsea.
-Mai tr?ie?ti, vecine? m? întâmpin? el, parafrazându-l pe B?sescu.
-Tr?iesc bre, tr?iesc.
-Bine?
-Nu foarte.
-Bei o ?uic??
Invariabil, îi spun c? nu.
-Atunci las? m?, c? beau eu ?i pentru tine. Îi a?a de bun? c?-mi vine s?-i vorbesc cu “dumneavoastr?”.
Are o privire ciudat?, altfel decât atunci când e luat în frez?. O fi de la diluant.
-Bre, da mata ce faci a?a de diminea??.
-Pictez gardu’, r?spunde sec, înfundat, mutându-?i ?igara în cel?lalt col? al gurii.
Îl privesc admirativ, mirându-m? de accesul lui de h?rnicie, ?i de sticla deja pe jum?tate goal?.
Nu trece bine sfertul de ceas, c? un or?c?it sinistru r?zbate pân? la urechile mele. Stropit de sânge pân? la urechi, nea Nelu zbiar?, ?inând capul unei g?ini în mân?:
-Pune apa la fiert, ‘rar m?-ta rece! zbiar? c?tre madam Nelu.
Apoi, v?zându-m? c? m? holbez, scurge ab?tut ultimii stropi de ?uic?, ?i-mi spune cu cel mai doct aer din lume:
-Ce vrei, vecinu’. Arta cere sacrificii !