Aerul era tot mai incarcat de fumul tigarilor, si muzica in surdina parea ca se aude tot mai tare. Zaceau cuvintele in noapte, si pareau ca vor sa explodeze ca tunetele
-Nichita, tu poti sa zbori?
-Sunt om doar, si a zbura e omeneste, nu?
-Cum zbori, daca nu ai aripi ? Mi-e peste puterea intelegerii.
-Nu am aripi, e drept. Dar am doua verbe ca doi zmei. Pe primul incalec cu piciorul drept, si ma poarta sus, sus de tot, atat de repede ca abea ii tin fraul. incalec pe "a iubi", si aproape ca ma lovesc cu tampla de stele. Si daca vreau sa cobor, pun piciorul stang pe "a trai". Zmeul asta, cel de-al doilea , zboara incet, si nu-i plac inaltimile. Ma tine totusi deasupra norilor, si izbucneste uneori intr-un galop nebunesc prin ploaie. Alteori incalec pe amandoi, atunci cand vreau sa simt si agonia si extazul cum imi alearga prin vene . Si zmeii mei trag de mine sa ma rupa in doua.
- Care din zmei ti-e mai aproape?
-Amandoi mi-s dragi. Fara ei as sta pe pamant, duhnind a banalitate.