Din tara-n care ciobanii se tem de zoofilul satului ,care le cotarceste oile,  mai tare decat de lupu’ cel rau, unde ridicam anormalul la rangul de normal, ca apoi sa ne miram de ce suntem stigmatizati, unde ne certam pentru ultima bucatica de pamant, intre frati,unde ne omoram mamele cu toporul si apoi ne purtam ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. unde ne apropiem de bancurile macabre cu repeziciune atunci cand ne tinem bunicii morti in geam, asteptand sa vina postasul cu pensia.
Din tara asta, mai adun si lucruri bune si frumoase. Cum ar fi ziua de marti intr-o oarecare carciuma, in care vine omul cu chitara. Am mai scris despre asta frecvent, dar de fiecare data seara de folk ma da peste cap altfel. Regasesc sensuri noi in versurile cantecelor, descopar acorduri fne ce scapasera auzului meu, dezgrop alte si alte amintiri. Insa aseara s-a facut ca muzica nu a adus cu ea trecutul. Ci doar viitorul. "Se apropie viitorul, se aude, se vede…". Sufletul fara chei se descuia de unul singur, iubirea si blestemul mergeau impreuna, anulandu-se ca doi minusi, valurile plangeau pe glezne inca nevazute, neatinse, pe nisipuri necalcate inca de perechi de pasi.
M-a cuprins dorinta naprasnica de bine, si vedeam ca prin periscop ce va fi peste vreme. Am simtit linistea depunandu-se ca o urma de praf peste miile de carti inca nescrise, al caror continut nu-l voi scoate vreodata la lumina. Am file albe, am si timp, voi stoarce din mine asadar cerneluri si voi completa o noua enciclopedie intr-un singur capitol imens, numita "Enciclopedia vietii ce va fi"."am uitat de mult cum arati"…dar poate nici nu mai vreau sa tin minte, poate mi-e dat sa ratacesc prin parcuri numai singur, poate aleile alea sunt prea inguste pentru un "noi".
Vreau sa simt marea de azi, nu marea de ieri spunandu-mi "noapte buna" cu doua valuri mici, cand adorm pe malul ei ud.