S-a numit Noaptea devoratorilor de poezie, arte vizuale si auditive. A fot ceva mai mult de-atat, a fost seara in care cei care au avut ceva de zis s-a facut auziti. Cu o evidenta mica intarziere, datorata boemiei supreme de care artistii dau dovada in genere, seara pe care o consider cea mai importanta din festivalul international  Primavara Poetilor a debutat undeva pe la orele 20:00, in acorduri de vioara. Timpul scurs pana atunci l-am folosit in scopuri alimentare lichide, la alimentara, incercand sa scap de oaresice emotii pe care le dobandisem, cu una-doua berici si un tutun, cu portul Tomis in fata ochilor.   
Discurs introductiv al Ameliei, urmata de Iulia Pana,regizoarea mea vreun an jumate, poetele-prietene.
Vernisajul-motiv al serii, cu picturile lui Corin Munteanu, a tinut loc de decor al Galeriilor de arta Palace, aparent neincapatoare pentru atata lume buna . Amintesc la categoria "lume buna" numai pe jazzmanul  Corneliu Stroe si cred ca este de ajuns. (in urma unei discutii, se pare ca eu si  mr. Stroe am avea gusturi suspect de comune in materie de muzici, fiind singurii doi  fani in viata ai trupei Grateful Dead). Inainte ca treaba sa inceapa la modul serios, ospatarul pletos, tatuat, si in mod surprinzator recitator de poezie a introdus in camera unde ne ingramadeam printre simeze vedeta serii: carafa de vin alb, dealtfel toata seara aparent inepuizabila( sau cineva avea grija sa para asa). Poezie, multa si buna, vioara, chitara. Apoi iar poezie, saleuri, pateuri .Poezie.
Corin Munteanu pictorul, intr-o ipostaza surprinzatoare de chitarist, mi-a amintit prin stilul abrodat si atitudine, cat si prin versuri deosebit de amuzante, de dragul Andries intr-o varianta fara barba( ba chiar la un moment dat inchizand ochii,am crezut ca-s la concertul barbosului). El grande filosofo de carciuma, cu o prestatie lirica demna de un poet deja consacrat, a surpins audienta (da Danut, mi-a zis Amelie ca scrii foarte foarte misto). Toti invitatii parca trageau de seara aia sa o intinda, sa o faca mai lunga, si abea se indurau sa plece dupa slam poetry-ul Iuliei Pana sustinut auditiv de mr. Stroe. Se lipisera scaunele de noi, paharele de mana, disparusera barierele, blitzurile, camere de filmat, in fine, toate corsetele alea jenante la inceput. Cercul se strangea din ce in ce mai tare, fiecare parca dorind sa respire putin din aerul celuilalt. Si am ramas asa pana la ultima picatura de vin, si pana la prima coarda de chitara rupta, pana cand hartia tiparita a obosit sa mai fie citita.
Noapte de 5 stele , care m-a facut sa plec cu o caldura interioara ca un foc arzand.
P.S. imediat cum le primesc, revin cu fotografiile. Merita.
P.P.S. prin fumul gros al tigarilor, am primit propunerea de a reveni la cea dintai dragoste a mea, teatrul. Pe care ma gandesc sa o iau in serios.