"Am incercat. Mi-a
dat toata silinta ca lucrurile sa fie in ordine. Si pana la un punct chiar asa
pareau. Am cunoscut femeia pe care multi barbati si-ar dori-o alaturi. Femeia
care tine la mine, si care ma intelege .Zambitoare, frumoasa.
Insa iinimii nu i-am cerut parerea
pana ce nu am revazut-o pe EA.
Ea, cea care m-a facut sa privesc tavanul in noptile cu luna plina si sa o
vad rasarind dintre picaturile de var, ea cea care ma facuse sa ma trezesc
dimineata cu un zambet larg pe chipul incremenit de obicei, si  sa ma bucur ca traiesc, dar mai ales sa simt
ca sunt viu. Ea a revenit peste imagina femeii de langa mine ca umbra lunii
peste Soare , si deodata tot trecutul a inlocuit prezentul aparent perfect pe
care il traiam. Am realizat ca sunt incapabil sa iubesc pe altcineva, si ca un
gol imens nu se poate astupa cu un dop de pluta.A revenit in viata mea mai vie
ca oricand, si fiecare clipa petrecuta cu ea s-a infipt dureros si adanc in
constiiinta-mi obosita  de cautare. Era
de ajuns sa stiu ca exista, nu vroiam nimic mai mult. Nici macar nu am
indraznit sa ii sarut obrazul la revedere, desi tanjeam sa ii ating buzele din care tasnisera odata cuvintele ce raneau.
O sorbeam din priviri, si deveneam din ce in ce mai orb la ce se petrecea in
jurul meu. Zacusem in compromisuri ca o turma de porci in noroaie, si asta ma
facuse sa am cugetul murdar. Chipul ei mi-a fost de ajuns pentru a ma ridica
din mizerie, si sa imi dau seama de ceea ce vreau. Soarta nemernica abea ne-am
revazut, doar ce am schimbat  cateva
cuvinte despre ceea ce s-a petrecut in timpul dintre despartire si revedere, si
destinul mi-o ia din nou de langa mine, la mii de kilometri departare,
trimitand-o printre straini"
     Austin Ounce este un om
simplu.Poate mai simplu chiar decat mine. Nu a inceput sa scrie din
alte ratiuni decat pentru a se exterioriza. Si totusi, lucarile lui,
eseistica si poezia in special, sub forma de fascicole, au avut un
succes neasteptat.Scria ca in transa , deloc pretentios, accesibil. Si
asta placea publicului. Nu ii era teama sa se arate slab, nu ezita
niciodata sa isi faca siesi doavada sinceritatii, chiar daca asta
insemna sa fie aratat cu degetul, stiindu-se afinitatea lui pentru
exactitate, si impulsivitatea ce il caracteriza. 
Fragmentul din "Curajul de a nu avea curaj" mi s-a parut elocvent
pentru starile contradictorii pe care le poate trezi in fiecare un
cuvant, sau
chiar numai o virgula asezata acolo unde trebuie.
Voi incerca sa reproduc curand alte cateva fragmente ale operei lui
putin cunoscuta publicului larg