Morfina din litera A

Se dă un sport oarecare. Hochei pe gheaţă, sî spunem. Plus două echipe, între care concurenţa este acerbă. Singurele două echipe cunoscute de mine îs Steaua  şi Miercurea Ciuc, or Csíkszereda,pentru grăitorii de maghiară.  Se dau un număr oarecare de masculi, pe care tropăie din copite testosteronu’ cum şad puricii pe câne. Oamenii ăştia îs echipaţi ca un cavaler în cruciadă, cu căşti, mănuşi şi o leacă ghe armură pe sub bundiţe.

De ce s-ar încăiera, la fiecare  meci, flăcăii ăştia cât  Ceahlău’ şi Matterhornu’ la un loc  cu pumnii, mă, când ar pute lejer să ţâpe la căşti câte una cu crosele!!?

M-am trezit devreme.  E dimineaţă, 9 februarie. Înfrigurat, încep să scormonesc după şosetele de ski, care acoperă gamba. Urmează colanţii cu fleece, şi pantalonii de tură. Tricoul,bluza de corp şi polarul, în partea de sus, aşa cum m-a învăţat un nene cu ceva experienţă într-ale iernii, acum ceva ani, în Făgăraş. Montez repede gluga pe geaca de Gore-tex, îi strâng brâul interior, izolându-mă complet.  Bocancii mă aşteaptă cuminţi, leg şireturile, şi agăţ capsa parazăpezilor în ei. Ezit puţin, parcă aş pune şi colţarii. Închid toate fermoarele posibile, trag  în mâini mănuşile, după care urmează supramănuşile. Sper să fie destul.

-Bunăziua, o pâine cu cartof, te rog.

Domnişoara îmi zâmbeşte, punându-mi  pe tejghea pâinea.

Totuşi, locuiesc în Constanţa, nu în vârful muntelui. De ce trebuie să ningă atât?! Serios, ce mama dracului, e o stare permanentă de cabană la mine acasă. Nici la birt nu mai pot să merg făr’ să dau o juma’ de oră la zăpadă, ca să pot ieşi din curte. Ditamai floconii se tot scutură din ceriu, de parcă au ieşit cu plus la inventar. Nu, nu mă plâng de trafic, puţin îmi pasă, oricum merg pe jos de luni întregi, dar până şi mersul pe jos a devenit o aventură atunci când, ca să-mi iau un pachet de ţigări, trebuie să escaladez un troian de zăpadă viscolită lăbărţat pe toată lăţimea drumului. Şi, serios, pentru doi morcovi de la piaţă, de când am ajuns să port masca de ski?! Alb în stânga, alb în dreapta, pluguri pe străzile mici canci, că doar primaru-i la carnaval. Drept care am elaborat un ghid de iarnă la mare.

1. Niciodată să nu ieşi singur din casă. Nu uita, pe creste, cel mai bun ajutor ţi-l dă partenerul de tură.

2. Pioletul. Scula cea mai sfântă, mai sfântă chiar decât ciocanul lui Thor.

3.Un primus nu trebuie să-ţi  lipsească. Poţi rămâne blocat câteva zile între chioşcul de ziare şi staţia de troleu, supa caldă iţi va fi un aliat de nădejde.

4. Toate traseele sunt nemarcate, aşa că ai face bine să-ţi stabileşti puncte de reper, dacă te rătăceşti.

5. În caz de pericol iminent, nu ezitaţi să sunaţi la Zero-SALVAMONT. De la dispeceratul naţional Salvamont, veţi fi redirecţionaţi către serviciul Salvamont Constanţa.

Dej de la ‘Mniezo, idee, prin divina lui parodie, ăăă,..aia, iluminare.Întâi  puţin din doamna istorie cu d mare, pentru ca să fiţ şi voi la curent.

Se făcea pe la douămii şi ceva după Cristos (Cristos, nu Cristoase!), când nu aveam nimic mai bun de făcut decât a-mi petrece jumaţ din viaţă la birt. Birt unde, mulţam fain providenţei, m-am întâlnit cu Mniezo şi fiul lui Cristoase!, unu’ mai mândru ca altu’, şi amândoi de parcă aveau montate-n gorj (Gorge, bă, gât în franceză) hidrofoare de înaltă sucţiune, pe care le foloseam, şi eu şi ei adică, în scopuri pur culturale şi umanitare, sugând cu drag şi spor  cam tot ce odihnea întru linişte şi pace  pe rafturile cârciumii. În birt, e nevoie a spune, exista un japonez pe nume Kara Oke, care cânta acolo în fiecare seară, aşa că eu, Mniezo si Cristoase! (cu ortografia orginală) nu ne-am lăsat mai prejos, şi am zis să nu cînte numai Karaoke la noi, să cântăm şi noi la Karaoke japonezu. Şi aşa de bine şi  frumos cântam, încât  leşinau muierile mai ceva ca la un concert Ştefan Bănică Elvis.

Ne-am destrămat, din pricină că Mniezo iubea mai mult oraşu’ de pe Bega , care-au crezut că-i pe Timiş, şi Cristoase! iubea mai mult păharu plin decât microfonu. De mine numai de bine, că doară eu le iubeam şi pe Timişoara şi pe paharu în egală măsură.

Acum, pare-se, criza l-o ajuns pe Mniezo , or i s-o făcut foame tare .

Aşa că anunţ în scop publicitar cu bucurie refacerea celebrei trupe Los Afones, puţin reprofilată.  Cântăm numai muzică bisericească, repertoriul incluzâd Utrenia de Sâmbătă Noaptea, pe glasul gurii, Slujba mahmurelii de Duminecă, pe glasul inimii,  Slujba de Veselă pomenire făcută beţivilor care în crâşmă s-au săvârşit, Sfinţirea de halbe şi cinzeciuri de pălincă,  precum şi botezul fecioarelor şi celor mai puţin fecioare,  coral.

Aşteptăm patronii de biserici, cârciumi şi bodegi  şi case de discuri pentru eventuale contracte. La înmormântări, Los Afones garantează voia bună.

*Nu se asumăm răspunderea pentru  sculări de morţi care dansează necontrolat pe “baby one more time”.

-Bună,,,hâc, bună ce-o fi, că am jaluzelele trase, şi nu mai am ceas, că doar chiloţi pe curvă şi ceas pe beţiv ăsta…om serios, nu s-o mai văzut vreodată. Sunt digei Nea Nelu, şi emitem pe frecvenţa ghie 96 cu zero efem, volum alcool, numai la Radio Halba Plină, primul radio din lume care-i în aer înregistrat şi în reluare. Inaugurăm iemisiunea “Felcerul de suflete”, care-i tăt un soi de doctor, numa’ n-are studii înalte. Aştept telefoanele voastre , să sune la numărul afişat pe ecran, de mi-ţi spune ce vă doare-n pitpalac, şi eu vă fac bine cât aţi zice “ţuică”.

Ţrrrrr! (telefon).

-Iacătă că avem prima ascultătoare pe linie.

-Bunăsiara!

-Cum vă numiţi?

-Marişica, şî-s din Făltişeni. Domnu Nileu, videţ, am mare niecaz, pi suflit, prietenu meu, Jică, pi cari îl iubesc din tot suflietu mieu, că are căruţî cu magar, şî două pogoane die pamânt, o inşeput să bia. Nu ştiu şie să mă mai fac, că  îi duhneşte gura numa a samahoancî când vini sara acasă.

-Păi şi ce-ai vrea, Marişico, să-i duhnească picioarele? Următorul ascultător …bunăseara bă!

-No Jó estét!

- O, domnu’ Marko Bela, ce onoare! Ce vă doare, stimabile.

-Ordealu me dore, domnu Nelu, me dore tare, oi oi, şi ţinut secuiesc la mine dore. Plin de romun acolo.

-V-ar plăcea, domnu Bela, unde mereţi, să auziţi numai maghiară

-Oiiii, fain ar fi!

-Şi de jur împrejur să scrie numa’ ungureşte?

-Oi Oi oi!!!!! ghidile orgoliu la mine

-Şi să nu vedeţi picior de român!

-Ai domnule Nelule, eu deja extaz avut.

-Apăi du-te-n paştele mă-tii-n Budapesta! Următoru’ telefon.

Ţrrr!

-Bunăseara, mă numesc Miruna, am 11ani, şi am un prieten cu un an mai mare ca mine, pe care-l  cheamă Nicuşor.  Acum o lună, i-am făcut sex oral lui Nicuşor, şi am înghiţit. Pot să rămân însărcinată?

-Miruno, poţi să rămâi, da’ numa dacă ai ulcer perforat. Acum, o melodie , de voie bună, după care luăm următorul ascultător în direct!

Deschide gropare mormântul, cu Romica Puceanu, numai la radio Halba Plină!!

Or,  îi pretenţios spus dialoguri, mai mult monologuri de om beat care s-o încăpăţânat să spună că îi treaz tare.

El şi ea, în lift , în drum spre-o canastă. Asta, canasta, habar n-avea că suntem în drum, că altfel venea şi ne lua din drumul aflat în lift.

El se uită cu mult, mult drag la dânsa, la ea zic, nu la canastă, şi grăieşte suav, cu vocea scufundată-n sute de kile de bere, plus ceva plantaţii de tutun:

-Eu pe tine amu te violez, între etaju’ parter şi etaju patru(care etaj era etaju unde stătea canasta, da nu ştiam că tocmai canasta îi acolea)

Ea grăieste…adică nu grăieşte , şi dă să oprească liftu, întru înlesnirea activităţii preconizate. Efectu’ fix taman invers, mi-o tăiat pohta de frecuş

Viol viol, da să fie cu voie, la întoarcerea de-acasă de la canastă, (deja mă enervează Canastă asta). Fix acelaşi lift, numai că de sens contrat.

-Amu ferea, că-ţ fac ce ţ-am promis dară.

-Să mă trezeşti şi pe mine când te gaţi, că-i 5 jumate dimineaţa, şi numai oră de viol cu voie nu-i.

Seara, bere, popi, dame şi multe cărţi.Ea:

-Bă (cu mulţi de ă), noi ne ştim deja de şapte ani, şi tot nu făcurăm nimic, în  ăştia şapte ani. (precizări preliminare, verbul făcut îi uzat cu sensu de “a încinge mocofanu”, ” a parca maşinuţa-n garaj”, “a se juca de-a animalu cu două cocoaşe”).

Eu, în budă, revigorat de-aşa cuvinte faine din guriţa ei păcătoasă:

-Drept e mă, că a cam trecut dejaba. Îi vremea de făcut.

Da ea de colo:

-Eh, lasă, mai trec şapte cum trecură ăştia şapte.

Eu, scuturând-o:

-Încă p-atât şi mă apuc de şeptic, la ce mână am.

“- De ce a făcut Dumnezeu femeia?

-Să se mire proştii. (Moromete)”

Şi totuşi, da, după ce am ridicat în slăvi femeia , în întregul ei ca fiinţă, am să-mi vărs scârba organică pe care o resimt, şi-am să denigrez cât de tare pot femeia ca individualitate. Femeia ipocrită, femeia care are o plăcere bolnavă să te ridice până sus de tot, numai uitându-se la tine, aia care îţi spune din două vorbe trei minciuni, şi tu ca un naiv o crezi…Femeia în esenţa ei este nemulţumită permanent, şi absolut incapabilă să dea un semn că măcar ar observa eforturile disperate pe care le faci să-i intri în graţii, cumva. Spune , e drept, cuvinte frumoase, doar nu o costă nimic, nu ? Uneori e în stare şi să spună că te iubeşte , şi asta în timp ce se tăvăleşte cu alţi hăndrălăi în şura de paie. Şi tu, biet mascul prost , îndobitocit , pierdut în ochii ei, n-ai altă alternativă decât să o crezi. Cum? Ea ? Să fie EA cumva în stare să mintă, sau să ….nuuu, nu-i posibil. Ea te pune să îţi dai barba, jos, că deh, fata e sensibilă, are pielea fină şi nu suportă. Nu, prostule , nu suportă barba TA, atâta tot, lasă paru’ acolo unde-i e locul, nu are niciun rost, tot bărboşii-i plac. Şi cum, după ce te lasă cu ochii-n soare, tu , biet neobrăzat, nu-i mai vorbeşti, pentru simplul fapt că-ţi vine să  vomiţi dacă o faci?!! Doamne, câtă nesimţire pe capu’ tău, sărman mascul!Te porţi  de parcă te-ar fi călcat în picioar domnişoara! Dar vai!

“Şi ştii, că am păţit şi aia , şi ailaltă!” şi tu o iei în braţe , şi îi spui că na, o să fie bine, şi nu poţi să dormi noaptea de grija ei. “Draga mea…” ” Nu acum, n-am timp!” Că doar tu ai coaie, ea n-are, şi tu n-ai necazuri niciodată, bărbaţii se descurcă singuri. Şi dacă totuşi îndrăzneşti să îi spui una şi alta , îşi pune ţoalele-n boccea şi pleacă. Păi ce, mie-mi trebuie bărbat cu probleme?

Prietenele ei? Cele mai bune prietene din lume, pe care tu trebuie să le accepţi, ba başca să-ţi fie drag de ele. Ce dacă dânsele se cam pişă metaforic pe tine, metaforic pentru că nu el dai voie să o facă şi fizic. Tu ? Eşti ăla de umblă cu prietena lor, şi atât. ” Ţie ăsta-ţi trebuie, mă?”

Prietenii tăi? Evident că toţi sunt beţivani şi boschetari, nu contează că oamenii au familii, şcoli. Ba mai sunt şi  prea simpli, pentru gusturile ei.

Şi aş mai putea continua, exemplele sunt nenumărate. Ideea era alta, anume că m-a cuprins aşa o greaţă zilele astea, aparent inexplicabilă, faţă de femei, faţă de unele femei, când am tras linie să fac inventarul, şi cam toate mi-au dat cu virgulă.  Tot ce făceau, făceau în scopuri oculte, faţada strălucitoare s-a dus naibilui când am privit detaşat ce a fost. Nimic mai mult decât cate un mare căcat, din loc în loc, pe care mă aplecam să-l admir ca fiind frumos atunci, asta pentru că Ea, altă Ea de fiecare dată,pe post de ghid,  era în stare să mi-l prezinte ca pe-un lucru de preţ.

Să iubeşti şi să crezi că te iubeşte o femeie care nu-i în stare să-ţi spună “la mulţi ani” de ziua ta, chiar dacă a plecat în mare viteză cu ceva săptămâni înainte, în vreme ce tu încă nu îţi dădeai seama ce se întâmplă, şi de ce eşti singur? Nimic mai uşor. Fă-te bărbat!

Să pierzi cam toţi oamenii de lângă tine, crezând că o să rămână ea lângă tine o veşnicie? Fraiere, nimic mai uşor, încrede-te în femeie!

Te simţi? Da, tu, aia care faci ochii mari în spatele monitorului, cu tot cu frumuseţea ta virginală! Ei bine, nu-i pentru tine, că doar nu eşti buricul universului. E la general, aşa… “dragă dom’le general..”

“Lumeeeeeeeeee, lumeeeeee, soorooooooo lumeeeeeeee…!” răsuna în geru’ de dimineaţă, de undeva de-afară. Timbrul baritonal al lui nea Nelu e inconfundabil. Somnoros, arunc o privire ceasului de pe birou. Rahat! E abia 5 dimineaţa.  Îmi arunc ddârdâind din toate balamalele halatul pe mine, şi ies . În faţa porţii, cu cheia în mână,  nea Nelu atârnă, oribil de beat la prima vedere, chinuindu-se să intre în curte, în timp ce zbiară din toţi rărunchii “Lumeeeeee, lumeeeee, soro lume”.Partea cu ” nu am voce”  a dat-o la  o parte.

-De unde vii bre?

-De la  facultate!

E lesne de înţeles că întrebarea  l-a deranjat. Aşa jumulit cum e, nu poate să vină decât de la cârciumă.

-Păi bine bre, zic eu chior de somn, d-astea cânţi, să trezeşti tot cartieru’?!

Aparent are o durere-n paişpe de cartier, şi îi dă înainte cu “Lumeee, lumeee, soroooo lumeeee!”

Aproape că urlu la el

-Hoooooo, nea Nelule, ţi-au crăpat neuronii-n Săniuţă???

Cu o privire apoasă, alunecoasă, mă priveşte. Are o candoare în acea uitătură  greu de descris, şi între două sughiţuri mă întreabă:

-Şi cam ce-ai vrea bă, vecinu, să cânt?

Deja sictirit de circul de dimineaţă, pe jumătate intrat în casă şi pe de-a-ntregu’ îngheţat, îi răspund într-o doară

-Nu ştiu bre….cântece patriotice…ceva

Revigorat, cu un chiştoc de ţigară în colţul gurii, nea Nelu abordează alt repertoriu. Din casă aud “Trei culori cunosc pe lumeee…..lumeeeeeeee lumeeeee soroooo lumeeee”.

Senzaţional!!! Dan Diaconescu o să crape ca popcornu’ de invidie. În absolută exclusivitate, am pus mâna pe primele poezii scrise de nen’tu Nelu. El le-o zis poezele de dragoste pentru nevastă-sa. Cu acordul lui aproximativ coerent, le publicăm aci în premieră naţională. Da ce zic eu, premieră europeană, mondială. Da ce premieră mondială! Chiar judeţeană!

Aşadar

Poezie de dragoste

de mine (mine adică Nelu, nu mine de cărbune)

“Dragul meu, m-am îngrăşat ”
zice Nela suparată
nu ştiu ce s-a întamplat,

nu mai sunt ca altă dată

Şi-mi părea ingrijorată .

Am cur mare, de matuşă
şolduri dubios de groase
De-abia mai încap pe uşă
glezne aspre, colţuroase.

Ştii tu rochia cea nouă
cumparată pentru nuntă ?
Parcă zac în mine două
nu mă mai încape-n burtă.

În schimb,toate astea mari
sunt degeaba, sânii-s mici
nu sunt nici rotunzi, nici tari
cum vă place la gagici.

Draga mea,spun în bărbie
O secunda să n-amâni!
Prinde sulul de hârtie
care zace colo-n baie
Şi te freacă între sâni.

Si apoi, sa vezi mândrie

Sfârcuri ca un tirbuşon

Sâni de pus la galerie
ca Pamela Anderson.

Şi-o sa meargă? zice Nela
cu o voce tematoare.
O să mearga, stai pe pace.
Sâni ca sânii de fecioare

O să ai, de-aşa îţi place,

mari, să n-ai unde să-i ţii

să hrăneşti doişpe copii

Cei mai mari din univers

că doară la cur a mers.

Dej puştoiace, puşti, mitraliere şi obeze obuze, az ne dăm cu microfonu-n stambă. De la 8 la “La Bebe”.

Foto VIA

Nu-i nici zece dimineaţa. Bea Nea Nelu trage cu pohta ce-a poftit-o el dintr-o ţigară c-o mână, şi dintr-o sticlă, ba de-a dreptu’ sticloaie de Draga Olteanu din ailaltă mână. Mi-e greu, ba chiar imposibil să  cred că îi apă în ea, nu de alta, da’ apa n-o făcut mărgele de curcan la gura sticlei de când mă ştiu.

-Vecinu!!!! Că nu te-am mai văzut de tare mult, bă. Urlă nea Nelu spânzurat în două şipci de gard. Aş putea să jur că zăpada de sub respiraţia venerabilului are o reacţie adversă la lichidu’ din sticlă , şi se pleoşteşte ca prăjitura aia de-a făcut-o ultima mea femeie.

-Da nici matale n-ai mai scos capu’ din casă bre!

-Of! îşi pleacă el privirea resemnat. Păi bă, am tot hibernat, că afară e plin de haşdoio, şi cre’ că am o alergică, or la haş ori la doi, că aşa mă scălămbăi când miros a udătura de plante, de numa’!

-Lasă bre, uite-acum dă soarele….

-Soarele mă-sii! Ia un gât d-aci. Contrabandă, Gekados de Sibie.(asta cu Gekados e ceva strict secret pe la nemţălăi.)

Pe stradă îşi face apariţia  o domnişoară fusiformă,unduindu-şi şoldurile, cu nasul uşor pe sus.

Nea Nelu Fluieră a pagubă, ea se încruntă, da-i revine ranjeul când aude:

-Fă, Monaliso!!!

Se întoarce uşor către purtătorul de pijamale, care se scarpină prin gaura izmenelor.

-Aşa frumos zâmbesc?

Nea Nelu, încurcat de situaţia neaşteptată şi de palincă, zice sec:

-Nu fă, aşa de grasă eşti. Se suceşte cu spatele. Şi, vecinu, mata ce mai zici, bă?